OXAN: Inegalitatea provoacă creşterea violenţei politice la nivel global

Oxford Analytica | Politic | 30 octombrie 2013, ora 11:15
Oxford Analytica

Una dintre provocările fundamentale întâmpinate de lideri din lumea afacerilor şi de analişti de intelligence este anticiparea – sau cel puţin reacţia rapidă în faţa – izbucnirilor violenţelor politice. Reţelele globale de distribuţie pot fi perturbate, iar peisajul strategic poate fi afectat de către convulsiile politice interne ce încep cu acţiuni ale unui număr restrâns de indivizi. În acest context, aniversarea studiului influent Why Men Rebel al lui Ted Robert Gurr ne aminteşte că factorii ce conduc la violenţa politică urmăresc o anumită logică, apar ca reacţie la nedreptăţi identificabile şi explodează şi iau amploare dacă au circumstanţe favorabile. Declanşarea violenţelor politice se petrece prin punerea în mişcare a unor sisteme umane complexe şi dinamice, anticiparea ei fiind, astfel, dificilă; însă, în unele cazuri, există factori ce pot prezice astfel de manifestări violente, după cum se afirmă într-o cercetare Oxford Analytica.

Impact

  • Percepţia inegalităţii va rămâne un motor al tulburărilor politice neapreciat.
  • Estimări ale aşteptărilor indivizilor vor fi din ce în ce mai apreciate de către analiştii politici
  • Identificarea momentului exact în care vor apărea tulburări politice rămâne o provocare; evaluarea vulnerabilităţii relative devine o sarcină uşoară.

Ce urmează

După cum a fost demonstrat în studiul lui Gurr şi nu numai, există factori declanşatori, praguri şi oportunităţi ce ne indică faptul că violenţa politică nu este întâmplătoare: când sunt cunoscute riscurile ce pot conduce la violenţă, tulburările pot fi prevăzute în unele cazuri. Evaluarea riscului apariţiei violenţelor politice nu poate fi o ştiinţă exactă, dar acurateţea ei s-a îmbunătăţit în ultimele două decenii – şi va continua să se perfecţioneze dacă analiştii îşi vor pune întrebările corecte.

Analiză

Interesul cercetătorilor faţă de violenţa politică a crescut considerabil în anii 1960 datorită peisajului social al oraşelor americane, în care tulburările publice erau extrem de răspândite, şi efectelor decolonizării ce erau resimţite în multe alte colţuri ale lumii. În prezent, domeniul este din nou în atenţia analiştilor, aceştia încercând să estimeze dacă şi când vor apărea mişcări de proteste în masă în interiorul OCDE, cauzate de ratele crescute ale şomajului, dar şi dacă revoltele din lumea arabă vor determina căderea altor regimuri autoritare din Orientul Mijlociu.

Deşi majoritatea specialiştilor din domeniu admit că violenţa sporadică spontană nu va putea fi niciodată eradicată, o atenţie crescută acordată surselor sistematice şi constante ale violenţei politice – în special rolului pe care îl au ideile radicale – poate fi valoroasă pentru analişti şi persoanele cu putere de decizie, ajutându-i să anticipeze sau să limiteze zdruncinările perturbatoare.

Teza lui Gurr

Ted Robert Gurr identifică factorii ce predispun o societate la violenţă politică, printre ei numărându-se în special:

  • Nivelul nemulţumirii populaţiei (şi sursele acelei nemulţumiri) măsurat în funcţie de gradul relativ al privaţiunilor;
  • Opinia publică referitoare la motivele ce ar conduce la apelarea la violenţa politică în anumite circumstanţe;
  • Capacitatea statului de a înăbuşi şi constrânge populaţia, odată ce o masă critică ar deveni predispusă la violenţe sau tulburări.

Societăţile inegale sunt mai predispuse la violenţă – chiar dacă sunt înstărite

În general, aceşti factori sunt recunoscuţi de către experţii în ştiinţe politice. Dar teoria lui Gurr se distinge prin accentul pus pe psihologia individului (în context colectiv) şi mai puţin pe factori structurali precum clasa sau sistemele economice, atrăgând atenţia asupra privaţiunii relative ca element central în declanşarea rebeliunilor şi protestelor. Privaţiunea relativă stârneşte plângeri diverse – privind inegalitatea economică, probleme identitare, drepturi religioase sau alte chestiuni – ce pot exploda oricând. Aşadar, extinderea inegalităţii sociale sau economice este un motor fundamental al violenţei. Din această perspectivă, o serie de împrejurări sunt importante, în mod deosebit:

Interpretarea revendicărilor

Revendicările sunt văzute de către cetăţeni prin intermediul poziţiilor sociale şi economice deţinute de ei faţă de cei din jurul lor şi faţă de stat. Studiul lui Gurr pune accentul pe privaţiunea relativă centrată pe individ, însă părerile acelui individ sunt influenţate de puncte de referinţă colective şi de ideile grupului cu care se identifică.

Această concepţie ne ajută să înţelegem mobilizarea de grup. Analiştii violenţei politice acordă multă importanţă modului în care se organizează oamenii, considerând că acesta determină acţiunile colective, fiind necesar constituirii unei revolte. Cu toate acestea, imperativul organizării este dat de măsura şi de gravitatea nemulţumirilor indivizilor.

Idei şi nemulţumiri contagioase

Ceea ce este extrem de important este că ideile şi raţionamentele ce ajung să definească revendicările comune sunt, în prezent, mult mai transnaţionale ca în anii 1960, ca urmare a revoluţiei IT (în special a Internetului şi a reţelelor sociale) şi a posibilităţii crescute a indivizilor de a circula dincolo de graniţele statelor.

Nemulţumire şi politici de stat

Toţi teoreticienii confirmă faptul că politicile guvernamentale joacă un rol esenţial în declanşarea nemulţumirilor. Legitimitatea statală percepută, precum şi caracteristica de stat represiv pot determina adesea succesul sau eşecul mişcărilor disidente. Drept urmare, în general, inegalităţile relative (implicit şi privaţiunile relative) prezente în societăţile pluraliste, democrate au mult mai puţină putere să declanşeze violenţe politice aflându-se sub auspiciul unei legitimităţi statale crescute şi a unor debuşeuri pentru exprimarea liberă a nemulţumirilor. În regimurile autoritare ce se bazează mai mult pe represiune şi au o legitimitate scăzută, nemulţumirile pot exploda mai brusc în violenţe politice.

Vulnerabilitate în faţa violenţei politice

Prin urmare, deşi violenţa politică rămâne o ameninţare în ţările dezvoltate, condiţiile pentru apariţia violenţelor grave sunt mult mai numeroase în ţările în curs de dezvoltare, în special în cazul autocraţiilor.

Ţările dezvoltate

Până în prezent, şomerii – inclusiv tinerii ce se află în şomaj într-o proporţie uriaşă de 26-40% – din ţări precum Franţa, Spania, Italia şi Grecia nu au organizat mişcări de proteste în masă susţinute sau violenţe pe scară largă suficient de ample pentru a clătina stabilitatea sistemului politic actual. Conform teoriei lui Gurr, lipsa unor elemente face ca o răbufnire majoră să fie puţin probabilă:

  • Nu există nicio ideologie coerentă sau serie de idei privind soluţionarea crizei şomajului care să fi animat şomerii sau grupurile reprezentative.
  • Sistemele electorale din aceste democraţii avansate au înlăturat liderii învinovăţiţi pentru criză fără să submineze legitimitatea statală.

Astfel, deşi există potenţialul apariţiei unor violenţe politice grave (spre exemplu, violenţe ce pot avea un impact asupra companiilor multinaţionale sau asupra puterii statului), este improbabil ca ele să capete amploare în aceste regiuni (Grecia poate fi o excepţie, dar chiar şi acolo pericolul pare să fie ţinut în frâu).

Ţările în curs de dezvoltare

Aşteptările neîmplinite atrag de la sine riscul

Factorii tipici ce declanşează violenţa politică în ţările în curs de dezvoltare – inclusiv în cazul revoltelor din lumea arabă – sunt privaţiunile economice (adesea exacerbate de aşteptările economice nesatisfăcute), violenţele etnice şi/sau partizane (permise de eşecul statului de a asigura securitatea), şi/sau lipsa unei mize politice sau unei influenţe a indivizilor în sistemul actual (în special în cazul regimurilor autoritare).

În ţările vulnerabile, observă Gurr, nivelul relativ al inegalităţii/privaţiunii economice, precum şi divergenţa relativă între aşteptările individuale şi rezultate (cum ar fi în cazul accesului la educaţie sau succesului economic) sunt elementele fundamentale în evaluarea vulnerabilităţii relative a acestor societăţi în faţa violenţei politice. Nivelurile absolute ale bunăstării şi educaţiei sunt mai puţin importante.

Implicaţii

Implicaţiile pe care observaţiile lui Gurr le au în lumea reală pot pune sub semnul întrebării evaluările convenţionale ale vulnerabilităţii în faţa violenţei politice. Spre exemplu, o societate foarte săracă, dar egală, în care aşteptările individuale sunt scăzute – toţi ceilalţi factori fiind egali – ar fi mai puţin expusă la violenţa politică decât o ţară cu venit mediu, în care aşteptările au fost crescute şi apoi nesatisfăcute. Oricum, în ambele cazuri, prezenţa unei căi electorale credibile pentru exprimarea nemulţumirii este esenţială, iar nivelurile absolute ale sărăciei sunt mai puţin importante ca inegalitatea (percepută ca fiind) în creştere.

Comentarii

raspunsuri