Cum și-a distrus Ponta cariera politică

Andreea Ionescu | Opinii | 13 iunie 2015, ora 15:42
ponta buza

Norocul te poate urmări o vreme, dar până la urmă te lasă dacă îți tot bați joc de el.

Sprijinit de Adrian Năstase, sprijinit de Traian Băsescu, de Crin Antonescu, de tata socrul, de grupul de la Cluj, de Voiculescu și Antena3, de Mazăre și Duicu, Victor Ponta a ajuns să dea socoteală pentru modul în care a crezut că poate păcăli pe toată lumea.

Prim-ministru la 40 de ani, urcat pe valul unei mari nemulțumiri populare, a avut tot ce își poate dori un tânăr prim ministru: culoar, majoritate, stabilitate. Și cu toate acestea, nu rămân prea multe după cei 3 ani de guvernare Ponta. Sunt 14 foști miniștri urmăriți penal, zero kilometri de autostradă și acuzații de falsificare a 17 înscrisuri alături de bunul său prieten Dan Șova.

Controversele s-au ținut lanț – relația cu Sebastian Ghiță, cu Gruia Stoica, dosarul Rompetrol, introducerea impozitului pe bacșiș, propunerea de a colecta bani de la televiziunile private ca să-i dea mai apoi altor televiziuni private. Nicio reformă importantă nu a fost asumată de guvernul Ponta. Guvernare pentru prieteni.

Totuși DNA i-a fost de un important ajutor lui Victor Ponta. A scăpat de inamici precum Vanghelie și Mazăre, a căpătat o autonomie de acțiune fără precedent în raport cu filialele PSD și cu toate acestea, nicio reformă nu s-a întămplat în PSD. Gestiune de partid pentru prieteni și propria persoană.

A rămas o singură soluție pentru a mai salva din credibilitatea țării pe plan internațional. Suspendarea primului ministru odată ce DNA va cere trimiterea în judecată pentru fals în înscrisuri. La gravitatea acuzațiilor care planează asupra primului ministru, trimiterea în judecată este doar o chestiune de timp. În plus, dacă ne uităm la arestările pe bandă rulantă în dosarul Grossman, nici acest dosar nu-l ocolește, cel puțin politic, de o responsabilitate directă pe Victor Ponta. Totuși cum a fost posibil ca o asemenea caracatiță să funcționeze în Prahova, județul controlat de Sebastian Ghiță și Mircea Cosma, fără ca primul ministru să nu știe nici măcar de implicarea cumnatului domniei sale, dl. Herțanu?

Prea multe semne de întrebare, prea multe suspiciuni rezonabile și niciun răspuns la obiect din partea domnului Ponta.

Comentarii

raspunsuri