Președintele Camerei Deputaților: Cutuma bate Regulamentul

eoficial.ro | Politic | 10 februarie 2016, ora 13:26
zgonea

Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Valeriu Zgonea, a declarat miercuri că Regulamentul forului a fost încălcat de nenumărate ori, el susținând că la Camera Deputaților cutuma bate regulamentul, potrivit Agerpres.

Precizarea sa vine în contextul în care grupul parlamentar al PNL a solicitat miercuri scoaterea de pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege privind demnitatea umană, motivul fiind încălcarea Regulamentului forului, mai precis a articolului 69 din acest document.

„Regulamentul a fost încălcat de nenumărate ori, cutuma funcționează înainte de a fi eu în Parlament. În ultimii ani, nu numai de când sunt eu președinte al Camerei, dar și în ultimele mandate, indiferent cine conducea ședința, acest articol de Regulament s-a încălcat cu obstinație. Majoritatea grupurilor parlamentare și liderii grupurilor, sunt sute de stenograme în care liderii de grup propun modificarea ordinii de zi sub rezerva primirii raportului. Din 2005 se întâmplă asta, cutuma bate Regulamentul. Numai în sesiunea trecută le-am spus liderilor de grup să pună în acord cutuma parlamentară cu Regulamentul în așa fel încât în cazuri excepționale să puteți să introduceți pe ordinea de zi acele proiecte de legi pe care le considerați importante să fie trecute în săptămâna respectivă”, a afirmat Zgonea, în plenul Camerei Deputaților.

El a adăugat că tot la recomandarea grupurilor parlamentare ziua de marți, înainte de plen, este dedicată dezbaterii în comisii a acelor proiecte de lege importante.

„Faptul că dumneavoastră mi-ați cerut mie ca președinte de ședință să merg pe această variantă atunci când a fost important pentru grupul parlamentar și pentru cetățean să vadă că dumneavoastră promovați un proiect de lege nu înseamnă că astăzi trebuie să mă comport diferit față de ieri. Această cutumă funcționează înainte de a fi eu în Parlament și dvs ați consolidat-o. Discutăm despre o lege a toleranței care, pe fond, este foarte bună și ne ducem pe formă și am găsit călcâiul lui Ahile încercând să spunem că, dacă erau trei sau cinci zile, lumea era mai frumoasă. E ca și povestea aceea în care noi votăm într-un singur tur, după 9 luni de zile ne răzgândim și spunem că ne-am trezit la două tururi. Rugămintea mea este — Comitetul Liderilor aveți câte un reprezentant în Comisia de regulament — faceți un amendament la acest articol și să scrieți ceea ce faceți de fiecare dată când aveți un interes și propuneți să fie făcută modificarea ordinii de zi”, a arătat Zgonea.

Comentarii

raspunsuri