Bp ale Parlamentului au aprobat solicitarea privind participarea militarilor români la instruirea forțelor de securitate irakiene

eoficial.ro | Politic | 11 februarie 2016, ora 11:03
calin popescu tariceanu

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au aprobat solicitarea președintelui Klaus Iohannis privind participarea Armatei României, în anul 2016, cu un efectiv total de până la 50 de militari, la activități de instruire a forțelor de securitate irakiene, în cadrul Coaliției internaționale anti-ISIL/Daesh, a anunțat joi președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

„Solicitarea președintelui României privitoare la trimiterea a 50 de militari pentru activități de instruire, în Irak, în lupta împotriva ISIL/Daesh, a fost aprobată. Urmează să fie supusă plenului”, a precizat Tăriceanu, potrivit Agerpres.

„În temeiul și condițiile Legii nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, solicit Parlamentului României să aprobe participarea Armatei României, în anul 2016, exclusiv pe teritoriul Republicii Irak, la activități de instruire a forțelor de securitate irakiene în cadrul Coaliției Internaționale anti-ISIL/Daesh, condusă de SUA, cu un efectiv total de până la 50 de militari, cuprinzând instructori, personal de stat major și de sprijin din domeniile: forțe speciale, informații militare și forțe terestre”, se arată în solicitarea șefului statului.

Potrivit documentului, după consultarea în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, președintele Iohannis a avizat participarea Armatei României, în anul 2016, cu un efectiv total de până la 50 de militari, la activități de instruire a forțelor de securitate irakiene în cadrul Coaliției internaționale anti-ISL. MApN va încheia memorandumul de înțelegere cu partenerul american și cu alte state membre ale coaliției care își exprimă dorința de sprijin a forțelor române în teatrul de operații.

Fondurile financiare necesare participării forțelor și mijloacelor Armatei României la această misiune vor fi asigurate prin suplimentarea bugetului MApN pentru anul 2015.

Comentarii

raspunsuri