Gorghiu: PNL a depus plângere prealabilă la Guvern pentru organizarea alegerilor locale în două tururi

eoficial.ro | Politic | 12 februarie 2016, ora 15:59
alina gorghiu

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a anunțat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Cluj, că formațiunea sa a depus la Guvern plângerea prealabilă pentru organizarea alegerilor locale în două tururi de scrutin.

‘Astăzi am reușit să depunem la Secretariatul General al Guvernului plângerea prealabilă pe tema alegerilor în două tururi. Este necesară această procedură prealabilă pentru a putea depune acțiunea în Contencios administrativ. Încercăm să ne încadrăm în intervalul de timp care și așa este foarte redus pentru a putea ajunge la obiectivul pe care ni l-am propus, anume de a avea un proces electoral în două tururi, care presupune democrație, presupune reprezentativitate, presupune legitimitate pentru alesul local și, de ce nu, dă liber competiției în România’, a declarat Alina Gorghiu, potrivit Agerpres.

Ea a reiterat faptul că într-un singur tur de scrutin ar fi schimbați doar 15-17% dintre primarii actuali din România, în timp ce în două tururi proporția de înnoire ar putea fi de 70%.

În aceeași conferință de presă, copreședintele PNL Vasile Blaga a spus că Emil Boc, absent de la conferința de presă, va candida pentru un nou mandat de primar din partea liberalilor.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a anunțat joi, într-o conferință de presă susținută la Satu Mare, că partidul va ataca săptămâna viitoare în contencios administrativ Hotărârea Guvernului cu privire la organizarea alegerilor locale, cu scopul de a introduce votul în două tururi.

„Ieri, Guvernul a publicat legislația secundară pentru alegeri — 5 iunie va fi data alegerilor, conform ultimei hotărâri a Guvernului Cioloș — motiv pentru care, văzând acest calendar anunțat, vă informăm că săptămâna viitoare, după ce vom avea Biroul Politic Național, vom iniția demersurile pentru atacarea acestei hotărâri în instanța de contencios administrativ, astfel încât să putem invoca excepția neconstituționalității prevederilor alegerii primarilor într-un singur tur. Nu există democrație în România dacă nu vom reuși să impunem două tururi de scrutin”, a declarat Gorghiu.

Comentarii

raspunsuri