CSM vrea să colaboreze cu Parlamentul pe codurile penal și de procedură penală

eoficial.ro | Politic | 15 februarie 2016, ora 16:11
CSM

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) dorește să colaboreze cu Parlamentul pe articole din Codul penal și Codul de procedură penală care au fost declarate neconstituționale, potrivit Agerpres.

„CSM vrea să lucreze la Codul penal și la Codul de procedură penală pentru zona care a fost declarată neconstituțională. Acest lucru se poate face cu acordul Comisiei juridice, pentru că ea este cea care va lucra la modificările Cp și Cpp și, sigur, celelalte structuri din sistemul juridic al României pot să-și aducă contribuția la realizarea acestui lucru”, a declarat, luni, secretarul Camerei Deputaților Niculae Mircovici, la finalul Biroului permanent.

El a adăugat că solicitarea CSM a fost trimisă la Comisia juridică.

Mircovici a amintit că atât Codul penal, cât și Codul de procedură penală nu au fost dezbătute în Parlament, ci au fost aprobate prin angajarea răspunderii Guvernului. „Și sunt foarte multe lucruri care au scăpat și pe care trebuie să le corecteze CCR”, a precizat el.

Comentarii

raspunsuri