Dacian Cioloș: Televiziunile grupului Intact vor emite inclusiv luni din sediile în discuție

eoficial.ro | Politic | 17 februarie 2016, ora 13:21
ciolos parlament

Posturile de televiziune ale grupului de presă Intact vor emite inclusiv luni din sediile în discuție, deoarece ne aflăm abia la începutul unui proces legal de intrare în posesie și valorificare a unui bun al statului, a declarat premierul Dacian Cioloș, în plenul Senatului, potrivit Agerpres.

„Decizia ANAF nu vizează activitatea jurnaliștilor. Posturile tv nu își pierd licențele, încetarea emisiei este întotdeauna apanajul CNA și nu s-a pus problema în acest sens. În ciuda afirmațiilor din aceste zile, televiziunile vor emite inclusiv luni din sediile în discuție, pentru simplul motiv că suntem abia la începutul unui proces legal de intrare în posesie și valorificare a unui bun al statului, care va putea să mai dureze încă luni bune”, a spus prim-ministrul, miercuri, în plenul Senatului, unde a fost invitat pentru a explica acțiunea instituțiilor din subordinea Guvernului la adresa televiziunilor trustului Intact.

Totodată, el a precizat că nu există un cadru legal în prezent care să permită încheierea unui contract de închiriere de către Guvern cu locatarii imobilului respectiv.

„La ora actuală, singura formă de valorificare a bunurilor confiscate de stat este reglementată de Ordonanța 14/2007, care presupune doar vânzarea bunurilor, ca formă de valorificare a acestora. Acest lucru a fost confirmat și de CCR prin decizia 859/2015, publicată în 10 februarie. Astfel, CCR constată că statul nu poate opta, în sensul păstrării în proprietatea lui privată, a unui bun confiscat sau transferat din proprietatea sa privată în cea publică decât printr-o intervenție legislativă. (…) În caz contrar, se aplică exclusiv prevederile ordonanței 14/2007, respectiv vânzarea bunului. Așadar nu există cadru legal în momentul de față care să permită încheierea unui contract de închiriere de către Guvern cu locatarii imobilului respectiv”, a spus el.

Dacian Cioloș a menționat că posturile de televiziune ale grupului de presă Intact au contract de închiriere cu fostul locatar și nu cu ANAF.

„Potrivit hotărârii judecătorești, bunul a fost trecut în proprietatea privată a statului, liber de orice sarcini. Deci, automat, și contractele de închiriere care existau înainte de această decizie judecătorească își încetau activitatea”, a mai spus prim-ministrul.

Dacian Cioloș a subliniat că nu este vorba despre un atac la dreptul de liberă exprimare sau libertatea presei, deoarece o instituție a statului a decis să aplice o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. El a subliniat că ANAF a acționat în virtutea atribuțiilor legale, ca și organ de executare.

„Pe 8 februarie 2016, în cadrul unei ședințe conduse de fostul președinte ANAF, s-a decis punerea în aplicare a unei sentințe definitive. Notificarea de evacuare a fost trimisă pe 15 februarie. Eu nu am fost informat de această decizie, dar nici nu trebuia să fiu informat, nici eu, nici ministrul de Finanțe, pentru că ANAF avea, conform legii, întreaga autoritate pentru această activitate. Persoanele juridice au posibilitatea de a ataca în instanță notificarea oficială și va fi, evident, decizia unui judecător ce se va întâmpla mai departe. Proprietar al acestor bunuri, conform deciziei judecătorești, este statul român și în această situație este datoria instituțiilor statului să își valorifice aceste bunuri așa cum ele sunt atribuite prin decizia definitivă a instanței”, a declarat premierul.

El a menționat că termenul dat pentru evacuare voluntară este stipulat de Codul de procedură civilă, nu de ANAF.

„Acesta este cinci zile, conform legii, și se aplică tuturor persoanelor juridice pentru evacuare. Nu este o decizie specifică ANAF, în acest caz, termenul de cinci zile. Nu există în lege termene diferite pentru televiziuni sau alte tipuri de activități. Dacă nu se aplica termenul, atunci ANAF încălca prevederile legale și ar fi putut fi acuzat de discriminare”, a precizat Dacian Cioloș.

Imobilele în care își desfășoară activitatea posturile de televiziune ale grupului de presă Intact trebuie evacuate în termen de cinci zile, în urma notificării primite, luni, de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, care pune în executare sentința penală rămasă definitivă.

Comentarii

raspunsuri