Cioloș: Multe autorități locale se bazează aproape exclusiv pe bugetul de stat

eoficial.ro | Politic | 22 februarie 2016, ora 12:49
ciolos

Multe autorități publice locale se bazează aproape exclusiv pe diferite tipuri de transferuri de la bugetul de stat, a declarat, luni, premierul Dacian Cioloș, la cea de-a XIX-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România.

„Problema resurselor financiare pe care le are la dispoziție administrația publică locală: venituri proprii reduse. Multe autorități publice locale se bazează aproape exclusiv pe diferite tipuri de transferuri de la bugetul de stat. Aceste transferuri sunt alocate de multe ori netransparent, după preferințe politice sau alte criterii. (…) Există riscul foarte serios ca multe dintre obiectivele realizate cu bani europeni să se degradeze și să nu producă serviciile pentru care au fost realizate din lipsa resurselor pentru cheltuielile de operare sau întreținere”, a afirmat prim-ministrul, potrivit Agerpres.

El și-a exprimat speranța că, deși este un an electoral, cei care vor dori să candideze pentru un nou mandat vor susține și pachetul antisărăcie și de incluziune socială lansat de Guvern, deoarece multe măsuri nu au nicio șansă dacă sunt promovate doar la nivel central. Cioloș a subliniat, în acest context, că este importantă prezența copiilor la grădiniță, deoarece acest lucru reprezintă o șansă în plus în vederea înscrierii la școală.

Premierul a atras atenția și asupra problemei fragmentării administrației publice locale în special în mediul rural.

„Avem multe unități administrativ-teritoriale sărace, cu populație foarte redusă, cu cheltuieli de funcționare mari, fără resurse și care nu pot oferi populației decât servicii publice de o calitate scăzută și cu costuri foarte mari”, a explicat Dacian Cioloș.

El a remarcat prezența aceluiași fenomen de fragmentare și la nivel regional.

„Consiliile județene își urmăresc în general strict funcțiile și interesele teritoriale, sunt unități administrativ-teritoriale prea mici pentru a impulsiona decisiv dezvoltarea economică într-o anumită zonă. Consiliile de dezvoltare regională, la rândul lor, nu reușesc să își îndeplinească menirea pentru care au fost create, în aceste condiții de abordare teritorială fragmentară. În al doilea rând, avem probleme serioase de coordonare și integrare a diverselor programe de dezvoltare finanțate din fonduri naționale sau fonduri europene, la toate nivelurile: local, județean, regional sau național”, a spus Cioloș.

Prim-ministrul a adăugat că eforturile și resursele se împart „pe o mulțime de proiecte izolate, necorelate”, al căror efect asupra dezvoltării economice și edilitare este limitat, din cauza calității scăzute sau a lipsei consumatorilor sau utilizatorilor în multe zone.

„Acest lucru se întâmplă în cazul drumurilor sau al sistemelor de apă, de canalizare sau chiar din punct de vedere al unor școli. Această problemă este legată atât de modul în care au fost elaborate programele de investiții din fonduri naționale sau europene, cât și de coordonarea deficitară la nivel regional sau local, determinând în special fragmentare și lipsa obișnuinței și reflexului de a lucra împreună”, a explicat Cioloș.

Premierul a atras atenția și asupra faptului că pe viitor concurența în cazul accesării fondurilor europene va fi din ce în ce mai mare.

„Trebuie să ne gândim și la perspectiva de după 2020, când filosofia programelor europene va pune un accent major pe dezvoltarea de proiecte competitive, trebuie să fim pregătiți pentru această provocare, să avem o administrație locală și regională cu o capacitate administrativă și financiară adecvată”, a precizat prim-ministrul.

Comentarii

raspunsuri