Nicolăescu: Revotarea mai multor legi, unul dintre cele mai periculoase precedente

eoficial.ro | Politic | 24 februarie 2016, ora 15:08
eugen nicolaescu

Liderul deputaților liberali, Eugen Nicolăescu, consideră că revotarea mai multor legi – propunere venită din partea Biroului permanent după ce au fost semnalate erori la votul electronic de săptămâna trecută – este unul dintre cele mai „periculoase precedente” și anunță că PNL va vota împotriva acestei proceduri.

„Am spus în cadrul Biroului permanent și colegii mei din Biroul permanent au fost împotriva suspendării votului electronic și revenirea la votul cu mâna ridicată, arătând că raportul primit de la Secretariatul General ne arată că softul este corect, nu are nicio problemă. Avem probleme de regulament, de comportament al unor deputați. În consecință, nu putem să sancționăm un soft pentru că unii sau alții dintre deputați nu își fac cu responsabilitate atribuțiile. Revenirea ciudată la a revota mai multe legi este unul dintre cele mai periculoase precedente care se pot crea în Camera Deputaților. Este prima oară când un pachet de legi se resupune votării din 1990 încoace. (…) PNL va vota împotriva unei asemenea proceduri, care este și neconstituțională, și foarte periculoasă”, a declarat Nicolăescu în plenul Camerei Deputaților, potrivit Agerpres.

El i-a cerut liderului PSD, Liviu Dragnea, să le solicite colegilor săi să renunțe „la asemenea aberații de comportament legislativ”.

„Domnule Liviu Dragnea, președinte al PSD și coleg deputat, dacă dvs vreți să ne dovediți că sunteți în fruntea unui partid care respectă principii, reguli, Constituția, dați un semnal astăzi și cereți-le colegilor dvs să renunțe la asemenea aberații de comportament legislativ”, a spus Nicolăescu.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunțat miercuri că Biroul permanent propune plenului reluarea votului la cele nouă proiecte de lege care au fost votate electronic săptămâna trecută, printre care și legea privind promovarea demnității umane inițiată de Liviu Dragnea.

Potrivit acestuia, liderul grupului PSD, Florin Pâslaru, a solicitat, în ședința Biroului permanent, demisia de onoare a celor doi secretari generali adjuncți ai Camerei.

Comentarii

raspunsuri