Premierul Cioloș cere urgentarea lansării MySMIS

eoficial.ro | Politic | 24 februarie 2016, ora 12:10
Dacian Ciolos

Premierul Dacian Cioloș a cerut ministrului Fondurilor Europene, Aura Răducu, o urgentare a lansării sistemului informatic pentru depunerea online a proiectelor europene (MySMIS), în condițiile în care s-au înregistrat întârzieri față de data promisă inițial.

„O să vă rog, cât de repede, să dăm drumul la sistemul informatic pentru depunerea proiectelor europene, acel faimos MySMIS. S-a înregistrat deja o întârziere, pentru că am vrut să avem finalizată această platformă online, pentru ca oamenii să poată să își depună aplicațiile pentru proiecte europene direct pe internet și să evităm din nou această birocrație și plimbare pe la sediul diferitelor agenții, dar trebuie dat drumul. O să vă rog, până cel târziu la sfârșitul săptămânii, săptămâna viitoare, să începeți să informați legat de funcționarea sistemului. La fel, ghidurile aplicantului, pe măsură ce ele sunt finalizate, o să vă rog să le faceți publice”, a transmis prim-ministrul, miercuri, la începutul ședinței de Guvern, potrivit Agerpres.

La sfârșitul săptămânii trecute, Ciprian Necula, secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, a anunțat că lansarea MySMIS a fost devansată pentru luna martie.

‘MySMIS este în proces de finalizare. (…) E verificat de mai multe organisme intermediare pentru că la nivel central funcționează și vrem să vedem cum funcționează și la nivel local. E foarte important să nu avem erori pe el. Noi spunem că în luna martie lansăm programul’, a declarat Necula.

Anterior, ministrul de resort, Aura Răducu, spunea că MySMIS va fi operațională începând cu data de 19 februarie, cu o întârziere de aproximativ o lună.

„Inițial am crezut că anumite probleme tehnice le putem rezolva până la 15 ianuarie. Și Windows 10 când s-a pus, a durat câteva luni până când s-a lansat. Serviciul de Telecomunicații Speciale ne ajută, este o echipă care lucrează intens și multe ore pe zi pentru a ne ajuta. Acesta este un sistem extrem de complex. O să fie mai important decât orice sistem pe care îl avem. Odată ce aplicantul își depune CNP-ul și spune că se numește Ionescu, Popescu, imediat este legat la baza de date a Poliției și este verificat dacă CNP-ul este al acelei persoane și are voie să se înscrie. Este interconectat cu mai multe baze de date astfel încât să eliminăm din problemele și dificultățile pe care le-am avut în prima perioadă când veneau beneficiari pe mai multe proiecte și lucrau 30 de ore pe zi pe un proiect. Nu o să se mai poată face asta și o să știi cine lucrează și cum. Nu avem ce face, am întârziat cu o lună”, afirma ministrul Fondurilor Europene.

Comentarii

raspunsuri