Alina Gorghiu: Senatorii PNL vor vota Legea dării în plată

eoficial.ro | Politic | 29 februarie 2016, ora 16:02
alina gorghiu

Senatorii liberali vor vota Legea dării în plată, a declarat luni copreședintele PNL Alina Gorghiu, potrivit Agerpres.

„La Senat astăzi avem un proiect foarte important pentru PNL — Legea dării în plată. Pe ordinea de zi se pare că va exista și grupul nostru a luat decizia, evident, să îl susțină, aflându-ne în calendarul pe care PNL și l-a propus, astfel ca în luna aprilie această lege să devină realitate”, a precizat Gorghiu într-o conferință de presă la Parlament, la finalul Biroului Politic Național al formațiunii.

Alina Gorghiu a explicat principiul riscului împărțit de la care a pornit Legea dării în plată, ea precizând că acesta a fost și motivul pentru care PNL susține actul normativ.

„Principiul este acela că în orice societate normală riscul trebuie împărțit. Că ne place sau nu ne place, până acum acest risc nu a existat decât de partea clienților serviciilor bancare. S-a modificat legea, conform solicitării venite de la Președinție, cererea de reexaminare a fost analizată serios de colegii noștri din Senat și cred că nu se mai poate vorbi de niciun fel de afectare, după aceste amendamente care astăzi trec prin Senat. Am văzut, însă, în anumite momente, o poziție, haideți să-i spun de ușoară forță de negociere, din partea sistemului bancar, care spunea prin anumite voci cum o să dispară proiectul „Prima casă”. Și au venit toate argumentele necesare și suficiente pentru a merge în direcția în care acest lucru nu este real. Ați văzut săptămâna trecută cifrele venite de la Guvern și de la sistemul bancar, direcționate către „Prima casă”. Gândiți-vă că 1,7 miliarde de lei se duc anul acesta de la Guvern către „Prima casă”, iar din sistemul bancar cred că 2,6 miliarde de lei. Ceea ce înseamnă că acest proiect va continua cu succes”, a arătat copreședintele PNL.

Gorghiu a subliniat că la nivel parlamentar liberalii își doresc „un dialog în continuare cu cei din sistemul bancar”.

„Legea va trece de Senat. Dacă mai există lucruri care ar putea fi în divergență pe procedură sau pe fond, la Cameră vor putea fi discutate din nou și analizate. Veți vedea și majoritate în Senat astăzi. După părerea mea, va fi o majoritate relaxată, care va da girul acestui proiect bun pentru societatea românească”, a susținut copreședintele PNL.

Proiectul legii dării în plată se află pe ordinea de zi a plenului Senatului și, dacă dezbaterile vor fi finalizate, este posibil ca votul să se dea luni, a declarat vicepreședintele Camerei superioare, Ioan Chelaru, după ședința Biroului permanent.

Comentarii

raspunsuri