Ministrul Apărării: Avem în față un an dificil, mai intens chiar decât 2015

eoficial.ro | Politic | 3 martie 2016, ora 12:41
mihnea motoc

Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a declarat joi că oamenii au așteptări mari de la Armată și de la alianța din care face parte România, iar 2016 va fi un an „dificil” și „mai intens” decât anul precedent.

„Avem, incontestabil, în față, un an dificil și mai intens chiar decât 2015. Sunt așteptări mari, pe care oamenii le au de la armata lor și de la alianța din care facem parte. Avem o serie de angajamente internaționale majore de onorat, iar evoluțiile din mediul de referință sunt din ce în ce mai puțin previzibile. Termenele sunt scurte, iar exigențele mari. Cu cât incertitudinile mediului internațional cresc, iar capacitatea noastră de predicție pare să scadă în proiecție temporală, cu atât armata noastră trebuie să fie mai ușor adaptabilă. Astăzi, folosirea inteligentă a informației poate aduce avantaje strategice în apărare, mai mari decât o divizie de tancuri. De aceea, se impune să reflectăm serios și curajos la prioritățile și programele noastre pentru viitor”, a afirmat Motoc, la prezentarea bilanțului MApN pe 2015, potrivit Agerpres.

El a făcut apel la sprijinul conducerii politice a țării astfel încât proiectele ministerului să poată fi realizate.

„Nu vom reuși decât cu sprijinul continuu al conducerii politice a statului și guvernului, nu vom reuși decât în conlucrare cu colegii noștri din instituțiile sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională și, desigur, nimic nu va fi posibil fără aceeași dăruire, abnegație, anduranță și reziliență de care personalul MApN a dat din plin dovadă în 2015. (…) Vă rog să contați că Armata își va îndeplini pe de-a-ntregul misiunile și sarcinile”, a adăugat Mihnea Motoc.

Comentarii

raspunsuri