Institutul pentru Politici Publice: Bugetul Bucureștiului rămâne o necunoscută - primăriile de sector manifestă reticență față de transparență

eoficial.ro | Politic | 4 martie 2016, ora 16:40
bucuresti-1

Bugetul Bucureștiului pentru anul 2016, de aproape două miliarde de euro, rămâne „o necunoscută”, având în vedere reticența față de transparență manifestată sub forme diferite la fiecare primărie de sector, se arată într-un comunicat al Institutului pentru Politici Publice (IPP) remis, vineri, AGERPRES.

IPP precizează că, alături de Centrul de Asistență pentru Organizațiile Neguvernamentale (CENTRAS), a solicitat dezbateri publice la toate cele șase primării de sector pe marginea bugetelor pentru anul în curs, iar „experimentul” a arătat „cât de diferite sunt interpretările legii (…) de la un sector la altul în privința transparenței decizionale și a facilitării accesului cetățeanului (…) la informații despre cum îi sunt administrați banii”.

Potrivit IPP, a fost remarcat „un singur punct comun” la toate primăriile din București: „reticența față de transparență, manifestată sub forme diferite”.

Sursa citată arată că Primăria Sectorului 1 a refuzat inițial o dezbatere pe buget, invocând faptul că Legea finanțelor publice locale nu obligă în acest sens și abia după ce IPP și CENTRAS au sesizat Instituția Prefectului Capitalei a dat curs solicitării.

„Cel mai mare obiectiv de investiții din proiectul de buget al sectorului 1 îl reprezintă locuințele, în sumă de aproximativ 103 milioane de lei”, potrivit sursei citate.

Primăria Sectorului 2 nu a organizat dezbatere publică, dar a permis accesul (sub escortă) reprezentanților societății civile la ședința de Consiliu Local în care s-a adoptat bugetul, se adaugă în comunicat.

„Și în cazul sectorului 2, cel mai mare obiectiv de investiții este reprezentat tot de dezvoltarea sistemului de locuințe în sumă de 540 de milioane de lei”, precizează IPP.

Reprezentanții IPP arată, totodată, că Primăria Sectorului 3 a informat cu o oră și jumătate înainte că va avea loc ședința de adoptare a bugetului, la care cetățenii pot să asiste.

„Cele mai mari sume pentru obiective de dezvoltare/investiții sunt alocate domeniului educație/învățământ — 28 milioane de lei”, specifică sursa citată.

Cât privește sectorul 4, IPP menționează că reprezentanții Primăriei au postat un anunț pe site-ul propriu în data de 10 februarie, ora 10,00, anunțând că două ore mai târziu are loc o consultare publică pe marginea bugetului.

„Nu a participat nimeni la această consultare, însă anunțul era însoțit de o declarație a primarului interimar al sectorului 4, Daniel Băluță: ‘Suntem o administrație transparentă, de aceea ne dorim ca la această dezbatere să participe cât mai mulți cetățeni'”, se arată în comunicat.

Reprezentanții IPP afirmă că Primăria sectorului 5 nu a oferit niciun răspuns la solicitarea de dezbatere publică și, aparent, „nimeni din instituție (…) nu știe ce se întâmplă cu bugetul și susțin că nu au văzut niciun proiect de buget publicat până în prezent”.

La sectorul 6 a avut loc singura dezbatere publică autentică, anunțată de Primărie cu suficient timp în avans, potrivit IPP.

„Cel mai mare obiectiv de investiții în sectorul 6 este reprezentat de transporturi/străzi, cu 48 milioane de lei”, se adaugă în comunicat.

Reprezentații IPP afirmă că, după „experimentul” de la sectoare, „Primăria Capitalei a anunțat, din proprie inițiativă, că va organiza dezbatere publică pe buget”.

„Cel mai mare obiectiv de investiții pentru PMB în 2016 sunt transporturile, cu 452 milioane de lei”, potrivit sursei citate.

IPP precizează că „experimentul de transparență” este parte dintr-o campanie inițiată anul trecut — BucurESTI TU — care încearcă să determine o mai mare transparență în prioritizarea investițiilor în Capitală.

Comentarii

raspunsuri