Tăriceanu: Premierul să dea Senatului o explicație oficială privind prezența la CE

eoficial.ro | Politic | 8 martie 2016, ora 12:05
calin popescu tariceanu

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că îl va invita pe premierul Dacian Cioloș să dea o explicație oficială Camerei superioare a Legislativului privind prezența sa la Consiliul European fără un mandat aprobat de Parlament.

„Prin prezența premierului Dacian Cioloș la Consiliul European de la Bruxelles fără un mandat aprobat de Parlament, mă văd obligat, în calitate de președinte al Senatului, să constat din nou cu regret că Președinția României și Guvernul își depășesc atribuțiile constituționale și prin aceasta afectează relațiile între puterea legislativă și puterea executivă. (…) În baza atribuțiilor constituționale ale Parlamentului, de control al Guvernului, îl voi invita pe primul-ministru să dea Senatului o explicație oficială privind această situație”, a afirmat Tăriceanu, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.

El a explicat că, în situația în care prim-ministrul îl înlocuiește la Consiliul European pe președintele României, Legea 373 din 2013, art. 8 și Decizia nr. 449 din 6 noiembrie 2013 a Curții Constituționale a României prevăd obligativitatea Guvernului de a trimite Parlamentului proiectul de mandat de reprezentare a României, cu cel puțin 10 zile calendaristice înaintea unei ședințe a Consiliului European, spre a fi dezbătut și aprobat.

„Sunt obligat să constat că în situația de față Guvernul a încălcat legea pentru că nu a trimis Parlamentului un astfel de proiect. În declarația făcută joi, 3 martie a.c., la Palatul Cotroceni, Președintele României a admis implicit că s-a substituit Parlamentului atunci când i-a dat un mandat pe teme concrete și specifice primului-ministru. Consider că disputele politice inerente trebuie să se limiteze la un schimb de idei și nu trebuie în niciun caz să știrbească din atribuțiile vreunei instituții, așa cum am constatat în acest caz”, a adăugat Tăriceanu.

Ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul Ciprian Bucur a informat, luni, Birourile permanente reunite că nu era necesar ca premierul Dacian Cioloș să solicite un mandat din partea Legislativului pentru participarea la Consiliul European, întrucât este vorba despre o ședință informală a acestui for.

Comentarii

raspunsuri