Kovesi: Nu este vital ca procurorul general să facă parte din CSAT

eoficial.ro | Juridic | 10 martie 2016, ora 13:58
kovesi

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, consideră că nu este „vital” pentru sistemul de procuratură ca șeful Ministerului Public să facă parte din Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

„Având în vedere faptul că am deținut șase ani funcția de procuror general, aș putea să vă spun că nu cred că este vital pentru sistemul de procuratură ca procurorul general să facă parte din CSAT”, a declarat, într-un interviu pentru Agerpres, Kovesi, cu privire la propunerea de modificare a legislației astfel încât șeful Ministerului Public să facă parte din CSAT.

Ea a precizat că, atunci când a fost procuror general, a fost invitată de foarte multe ori la ședințele CSAT-ului, când s-au luat diverse decizii care puteau influența activitatea procurorilor.

„Atunci când s-a decis că evaziunea fiscală și corupția sunt amenințări la siguranța națională și s-au instituit acele grupuri de lucru inter-operative între mai multe instituții, s-a luat o decizie în CSAT și am fost invitată la acea ședință”, a exemplificat șefa DNA.

Potrivit lui Kovesi, ministrul Justiției ar putea aduce lămuririle necesare, atunci când este cazul, în ședințele CSAT.

„Există ministrul Justiției în CSAT care poate să dea, dacă sunt necesare, anumite lămuriri sau anumite avize de legalitate. Cred că procurorul general poate fi invitat oricând la ședințele CSAT și nu cred că, în principal pentru sistemul de procuratură, aceasta este o problemă esențială, care să țină de eficiența sau de calitatea activității procurorilor. Sunt convinsă că procurorii au foarte multe alte probleme în activitate de care procurorul general trebuie să se preocupe. Este opinia mea, așteptăm să vină noul procuror general ca să vedem dacă are aceeași opinie sau o alta”, a conchis Kovesi.

Comentarii

raspunsuri