Tăriceanu despre MCV: Doamna Kovesi intră într-un teren în care nu are ce să caute

eoficial.ro | Politic | 14 martie 2016, ora 14:57
Călin Popescu-Tăriceanu

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a criticat luni recentele afirmații ale procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, privind necesitatea menținerii Mecanismului de Cooperare și Verificare, declarație pe care a calificat-o drept „foarte gravă și nefirească”.

„Doamna Kovesi intră într-un teren în care nu are ce să caute, pentru că păstrarea sau anularea MCV este o chestiune care ține de politica externă. Din câte știu, în România responsabili de politica externă sunt președintele și Guvernul. (…) România nu poate să aibă decât o singură politică externă și ea este decisă de președinte și de guvern. Așa încât, este evident că doamna Kovesi ar trebui să facă o declarație publică și să spună ‘am greșit, nu e treaba mea’. Sau Guvernul și Președinția să o pună la punct și pe acest subiect, pentru că, altfel, este evident că România începe să discute problemele importante pe mai multe voci, dar unele dintre ele sunt neautorizate”, a declarat Tăriceanu, într-o conferință de presă.

El a reamintit că afirmațiile lui Kovesi au fost făcute într-un interviu recent.

„Subiectul este legat de un interviu recent, pe care doamna Kovesi l-a dat și în care am văzut că prețuia și sprijinul străin pe care îl primește. Nu știu în ce calitate e sprijinul străin și în ce calitate îl primește, pentru că nu cred că cei care reprezintă în România țări cu care avem parteneriate și relații foarte strânse au vreun drept să se amestece în aceste probleme. Sigur, am salutat și declarația prim-ministrului în această privință, care i-a atras atenția foarte amabil și a spus că ar fi mai bine să ne bazăm pe forțele proprii, decât să ne bazăm pe sprijinul extern”, a spus Tăriceanu, conform Agerpres.

Săptămâna trecută, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a afirmat că Mecanismul de Cooperare și Verificare a fost un instrument extrem de util pentru justiția din România.

Comentarii

raspunsuri