Renate Weber: Asistăm la un eşec răsunător al activităţii serviciilor de informaţii

eoficial.ro | Politic | 28 martie 2016, ora 14:53
PNL, Renate Weber

Serviciile de informaţii şi din România şi din alte ţări au „foarte multe puteri”, problema e dacă ştiu să le folosească, a declarat luni, la RFI, de eurodeputatul Renate Weber, membră a grupului ALDE din Parlamentul European.

Premierul Dacian Cioloş afirma în week-end la Pro TV că în ultima perioadă au fost folosite cartele prepay din România în pregătirea unor atentate în ţări din UE.

Întrebată dacă acest lucru ar fi un motiv ca serviciile de informaţii să primească puteri sporite, Renate Weber a răspuns: „În general, serviciile de informaţii şi de la noi, dar şi din alte ţări au foarte multe puteri. Întrebarea este dacă ele folosesc aceste puteri şi până acum se pare că nu le-au folosit, tocmai pentru a preveni cât mai multe dintre posibilele atacuri teroriste, care e adevărat, sunt puse la cale în această perioadă şi chiar se şi petrec. Eu de mai multă vreme am afirmat în legătură în general cu serviciile de informaţii, nu doar ale noastre, că mi se pare că de fapt asistăm la un eşec răsunător al activităţii acestora”.

Eurodeputatul deplânge faptul că datele strânse de serviciile de informaţii nu sunt împărţite cu celelalte servicii: „Eu nu ştiu ce altceva mai cer serviciile, pentru că problema cea mai mare este a felului în care circulă informaţia. Am sentimentul care este confirmat de practică şi în sfârşit recunoscut în acest moment tot mai mult, dar de fiecare dată după ce ce întâmplă câte o tragedie, că de fapt fiecare serviciu dintr-o ţară sau servicii diferite din aceeaşi ţară păstrează informaţia pentru acel serviciu, ce-o face cu ea nu ştiu să vă spun, dar este clar că lipsa acestui schimb de informaţii nu face decât să pună alte servicii să muncească încă o dată. Deci e un fel de Cooperativa Munca în Zadar. Dacă informaţiile strânse nu sunt împărţite cu celelalte servicii, în aşa fel încât să existe o imagine de ansamblu şi lăsăm ca fiecare să lucreze pe bucăţele foarte restrânse, atunci îmi pare rău, dar şi deciziile cu privire la ceea ce trebuie făcut vor fi decizii eronate, până la urmă”.

Comentarii

raspunsuri