Cioloș : ANAF nu e un organ represiv

eoficial.ro | Politic | 29 martie 2016, ora 12:35
Dacian Ciolos

Premierul Dacian Cioloș a afirmat marți, la bilanțul ANAF pe 2015, că este important ca această instituție să nu fie percepută ca un „organ represiv”, ci ca un partener al mediului de afaceri, transmite Agerpres.

„Cred că e important să înțeleagă toată lumea că ANAF nu e un organ represiv, ci este un partener și trebuie să fie un partener al mediului de afaceri, un partener care acționează pe baza unor reguli foarte clare, reguli stabilite de legiuitor”, a afirmat Cioloș.

Acesta le-a transmis angajaților ANAF că se așteaptă și în acest an „la o îmbunătățire a activității, la o creștere a gradului de colectare, mai ales prin reducerea evaziunii fiscale”.

„Aveți instrumente și ați demonstrat că sunteți eficienți și cred că îmbunătățirea colectării, reducerea evaziunii fiscale se pot face fără a crea teamă în rândul celor care știu să își facă treaba în mod corect. (…) E important să colaborați cu acele instituții ale statului care aplică legea și să aveți sprijinul acelor instituții”, a mai adăugat prim-ministrul.

Comentarii

raspunsuri