Tăriceanu: Trebuie să găsim o formulă coerentă de salarizare în România

eoficial.ro | Politic | 29 martie 2016, ora 14:05
calin popescu tariceanu

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat marți că trebuie găsită o formulă coerentă de salarizare în România, el subliniind că Legea salarizării unitare ar trebui să facă obiectul unei dezbateri serioase la Parlament.

„Am avut o serie de promisiuni și ultima pe care am văzut-o sau mai bine zis penultima a fost legată de data de 10 februarie. Guvernul a comunicat, prin vocea ministrului Muncii, că până pe 10 februarie vom vedea proiectul Legii salarizării. Și vicepremierul Dîncu a vorbit despre această lege, promițând că va fi gata la finalul lui februarie. Duminică am aflat de la prim-ministru că legea ar putea fi pusă în dezbatere publică în această săptămână. Eu cred că, după ce urmează dezbaterea publică, în mod firesc legea ar trebui să facă obiectul unei dezbateri serioase la Parlament, pentru ca ea să poarte în final o amprentă care este cea politică, dată de forul politic de dezbatere care este Parlamentul. (…) Este absolut necesar ca această variantă de lege să fie cât mai curând adusă în dezbatere publică și în dezbatere parlamentară”, a afirmat, într-o conferință de presă, liderul ALDE, potrivit Agerpres.

El a subliniat că o lege a salarizării presupune o abordare bazată pe importanța socială a fiecărei categorii profesionale.

„În funcție de importanța socială pe care o acordăm stabilim nivelul de salarizare. Un guvern tehnocrat, neavând reprezentativitatea și legitimitatea necesare pentru a aborda o astfel de problemă, rămâne discutabil în ce măsură este apt să propună o astfel de lege a salarizării. Logica ar fi fost ca proiectul de lege elaborat de guvernul anterior să fie finalizat și să fie prezentat”, a susținut Tăriceanu.

El este de părere că trebuie găsită o formulă coerentă de salarizare.

„Nu este vorba despre majorări în an electoral, nu am această abordare politico-electorală, nu cumva să credeți că presez lucrurile în această direcție, că va trebui anul acesta să majorăm salariile. Eu cred că trebuie să găsim o formulă coerentă de salarizare în România și aici sunt variante multiple: fie menținem pentru o perioadă salariile maxime pe loc și le creștem pe cele mici, fie pornim cu toată scara de salarii și le creștem în grade diferite, dar ceva trebuie făcut, pentru că altfel, am mai spus-o și în trecut, dacă nu s-ar fi luat măsurile cu creșterea salariului minim pe economie, am fi dat un mesaj complet greșit și anume că România este o țară ce se distinge în ansamblul statelor europene prin costurile scăzute cu forța de muncă. (…) Am văzut reacțiile de la Guvern, au spus că nu sunt bani, dar nimeni nu a spus că trebuie introdusă Legea salarizării, aplicată încă din acest an”, a afirmat Tăriceanu.

Comentarii

raspunsuri