Iohannis propune înființarea unei comisii speciale pentru elaborarea legilor privind securitatea națională

eoficial.ro | Politic | 13 aprilie 2016, ora 13:42
klaus iohannis

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că a propus reprezentanților formațiunilor din Legislativ înființarea unei comisii speciale în Parlament care să elaboreze proiectele de legi referitoare la securitatea națională, potrivit Agerpres.

Șeful statului a precizat, la Palatul Cotroceni, că propunerea sa se referă la un al doilea pachet de legi în domeniul securității naționale, în condițiile în care discuțiile de la consultări au vizat și un prim pachet care conține legea pentru combaterea terorismului, cea referitoare la cartelele pre-pay și legea securității cibernetice.

„Al doilea pachet e mult mai mare. Legislația în domeniul securității naționale este destul de amplă și stufoasă. Al doilea pachet conține legi care sunt cel puțin la fel de importante, dar nu sunt încă în faze atât de avansate. Unele dintre ele au o gândire la bază, pentru altele există primul draft de actualizare, pentru altele încă nu există nimic, dar este nevoie de actualizarea lor”, a adăugat Iohannis.

Potrivit președintelui, comisia ar urma să includă și specialiști din Guvern, „din instituțiile vizate să elaboreze aceste proiecte de lege”.

„Proiectele să fie pregătite în așa fel încât în cursul anului 2017 majoritatea acestor legi să poată fi actualizate. Acest demers are câteva avantaje certe care au fost înțelese și acceptate de toată lumea. În această comisie specială partidele vor trimite oameni care se pricep (…) să discute domeniul securității naționale. Acești oameni, cu siguranță, vor fi dintre aceia care, cu mare probabilitate, se vor găsi pe listele viitorului Parlament și în acest fel avem o mare șansă de a rezolva două lucruri: profesionalizarea parlamentarilor care se ocupă de legile securității naționale și crearea unei continuități de la acest Parlament la următorul, fiindcă o mare parte din parlamentarii care vor începe în această toamnă să lucreze pe pachetul de legi se vor regăsi, probabil, în Parlamentul care se va constitui după alegeri”, a opinat Klaus Iohannis.

El a subliniat că securitatea națională este un domeniu „sensibil”, iar cei care se vor ocupa de realizarea proiectelor trebuie să fie foarte buni cunoscători.

„În acest fel vom avea șansa unei legislații îmbunătățite asumate de o mare parte din clasa politică, conștientizate și acceptate de societatea civilă”, a adăugat Iohannis.

Președintele a spus că discuțiile pe care le-a avut cu reprezentanții grupurilor parlamentare nu s-au referit la conținutul legilor, ci la calendar și la modul de abordare a întregii legislații în domeniul securității naționale.

„Avem, pe de o parte, primul pachet care va fi elaborat destul de repede și încă din acest an vom avea legile finalizate dând astfel instituțiilor un cadru în care au posibilitatea să acționeze foarte ferm și prompt, iar al doilea pachet care va fi lucrat începând din acest an cu continuare în anul viitor, care va permite modernizarea întregii legislații”, a explicat șeful statului.

Comentarii

raspunsuri