Suciu: Încercăm să găsim finanțare pentru indemnizațiile de creștere a copilului în cel mai scurt timp cu putință

eoficial.ro | Politic | 20 aprilie 2016, ora 14:46
Dan Suciu

Guvernul și-a asumat obiectivul de a căuta finanțare pentru indemnizațiile de creștere a copilului și încearcă să găsească aceste fonduri în cel mai scurt timp cu putință, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, într-un briefing, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă legislația privind indemnizațiile pentru creșterea copilului va intra în vigoare de la 1 iulie, Dan Suciu a spus că acest proiect legislativ este în atenția noului ministru al Muncii.

„Noul ministru al Muncii a spus că are acest proiect în atenție și îl analizează cu cea mai mare seriozitate și rapiditate cu putință. E un obiectiv pe care ni l-am asumat — acela de a căuta finanțare pentru acest proiect legislativ și rămânem cu acest obiectiv de a încerca să găsim finanțare în cel mai scurt timp cu putință”, a afirmat Suciu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a adăugat că nu există elemente suplimentare în prezent în privința acestui proiect legislativ.

„N-avem elemente suplimentare în acest moment, dar trebuie spus din nou că această finanțare depinde și de alte solicitări pe care văd că le primim în permanență din partea Parlamentului. Există un cadru fiscal bugetar îngust, încercăm în acest cadru fiscal bugetar îngust să găsim o soluție pentru această chestiune, dar suntem convinși că dacă mai vin multe alte revendicări și multe alte pretenții pentru alte chestiuni — legitime, poate, fiecare în parte, nu asta este discuția—, dificultatea de a răspunde tuturor acestor solicitări este extrem de mare”, a explicat Dan Suciu.

Comentarii

raspunsuri