Tăriceanu: Congresul Românilor de Pretutindeni trebuie să aibă loc; unii cer anularea evenimentului

eoficial.ro | Politic | 4 mai 2016, ora 12:30
Calin Popescu Tariceanu

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat miercuri că Parlamentul se află în procedurile preliminare de organizare a Congresului Românilor de Pretutindeni, deși „câțiva români din diaspora care cer anularea lui”, potrivit Agerpres.

„Suntem în procedurile preliminare de organizare a Congresului Românilor de Pretutindeni. Există o scrisoare semnată de câțiva români din diaspora, care cer anularea congresului. Pe de altă parte, cred că procedurile trebuie să meargă înainte și acest congres să aibă loc așa cum a fost solicitat și cum cred că este normal să se întâmple, să dăm posibilitatea tuturor celor care sunt reprezentanți ai diasporei să vină să-și expună punctele de vedere”, a spus Tăriceanu la finalul ședinței Birourilor permanente reunite.

Comisiile de specialitate din Senat și din Camera Deputaților vor fi cele care vor avea în vedere organizarea congresului împreună cu logistica de la Parlament, a explicat Tăriceanu.

Comentarii

raspunsuri