Kovesi despre cazul Black Cube: Am dat declarații în calitate de martor cu privire la ceea ce s-a întâmplat

eoficial.ro | Juridic | 10 mai 2016, ora 13:10
kovesi

Laura Codruța Kovesi a afirmat marți că a fost audiată ca martor la DIICOT în dosarul în care mai mulți cetățeni israelieni, membri ai organizației Black Cube, sunt cercetați pentru spionarea comunicațiilor și tentative de compromitere a șefei DNA.

„Am dat declarații în calitate de martor cu privire la ceea ce s-a întâmplat, atât mie cât și familiei mele. Membrii familiei mele au fost audiați, persoanele din anturajul meu care au fost sunate de acele persoane au dat declarații. (…) Sunt convinsă că procurorii DIICOT vor afla cine este clientul, vor lămuri toate detaliile acestui caz”, a declarat Kovesi la Europa FM, conform Agerpres.

Ea a adăugat că nu toate informațiile despre acest caz apărute în spațiul public au fost corecte, precizând că nici contul ei de email și nici cele ale apropiaților nu au fost accesate ilegal.

„Nu toate informațiile apărute în spațiul public ca fiind din surse din dosar sunt reale. Nimeni din familia mea și din apropiații mei nu a avut conturile de email sparte (…). Au fost pe parcursul unei zile și jumătate nenumărate telefoane care au fost date familiei mele și unor prieteni apropiați. (…) Au primit telefoane prin care s-a încercat aflarea unor date personale, nimeni din persoanele apropiate nu a dat curs. Nu există nimic la dosar care să vizeze viața mea personală, profesională, mailuri sparte”, a explicat șefa DNA.

În opinia sa, acțiunea nu a vizat-o doar pe ea, ci DNA în ansamblu, însă încercarea de intimidare nu a avut rezultatul scontat.

„Nu sunt speriată, de ce să fiu speriată? Nu am de ce să fiu, întotdeauna am respectat legea. Nu am niciun fel de teamă de absolut nimic și o să ne facem treaba în continuare. Ce este important că după acest eveniment, când s-a încercat intimidarea noastră, dar nu cred că s-a urmărit doar intimidarea noastră, eu cred că în general se urmărește — această acțiune cu Black Cube, aceste încercări repetate de a limita investigațiile, aceste atacuri în presă (…) — încearcă intimidarea sistemului judiciar. Dar nu cred că acest lucru se va întâmpla. Cred în continuare că sunt procurori și judecători curajoși care își vor face treaba, indiferent de aceste încercări, nereușite pot să le spun, de intimidare”, a subliniat Laura Codruța Kovesi.

Doi angajați ai firmei israeliene Black Cube, Weiner Ron și Geclowicz David, au fost arestați preventiv, fiind inculpați în dosarul de hărțuire a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

Comentarii

raspunsuri