Cioloș: O prezență navală sporită a NATO la Marea Neagră, inițiativa României

eoficial.ro | Politic | 12 mai 2016, ora 14:48
ciolos

Premierul Dacian Cioloș a declarat joi, la Deveselu, că România a fost cea care a insistat asupra sporirii prezenței NATO în Marea Neagră și că poartă discuții avansate cu Bulgaria și Turcia pentru a asigura această prezență.

„A fost inițiativa României și România a fost foarte activă în a construi această posibilitate a unei prezențe (a NATO — n.r.) în Marea Neagră. Suntem conștienți că, pentru ca această structură să existe, este necesară implicarea altor parteneri decât România în Marea Neagră. Avem discuții destul de avansate și cu vecinii bulgari și cu prietenii noștri turci pentru a construi împreună această prezență. Odată ce această prezență cu rol în primul rând de exercițiu este construită, sperăm să avem participarea și a altor aliați la aceste exerciții. Intenția noastră este de a prezenta acest proiect la Summitul de la Varșovia, un subiect pe care l-am mai discutat și eu și domnul președinte (Klaus Iohannis — n.r) cu domnul secretar general (al NATO — n.r.)”, a afirmat Cioloș într-o conferință de presă comună cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

Comentarii

raspunsuri