Cioloș: Facilitatea de la Deveselu este destinată exclusiv legitimei apărări

eoficial.ro | Politic | 12 mai 2016, ora 13:04
ciolos

Premierul Dacian Cioloș a declarat joi, la Deveselu, că scutul antirachetă respectă prevederile Cartei ONU și este destinat exclusiv apărării legitime împotriva amenințării cu rachete balistice, nefiind îndreptat împotriva cuiva anume.

„Facilitatea de la Deveselu respectă pe deplin prevederile Cartei ONU și nu este îndreptată împotriva cuiva anume, este un mijloc destinat exclusiv legitimei apărări împotriva amenințărilor cu rachete balistice, întărește totodată capacitatea NATO de apărare antirachetă și extinde aria de acoperire și protecție pentru statele aliate sudice și centrale din Europa, reducând semnificativ riscul unor eventuale atacuri balistice din afara spațiului euro-atlantic”, a spus premierul la inaugurarea Sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu, potrivit Agerpres.

Cioloș a calificat acest eveniment drept un moment cu o importanță specială „atât pentru România cât și pentru Statele Unite ale Americii cât și pentru Alianța Nord Atlantică și securitatea europeană în ansamblul său”, în contextul în care mediul de securitate continuă să fie amenințat.

„Mediul de securitate continuă să fie afectat de provocări, amenințări și riscuri la adresa spațiului european și euro-atlantic. În vecinătatea estică observăm atât perpetuarea conflictelor înghețate, cât și apariția unor conflicte noi, ceea ce confirmă, dacă mai era cazul, importanța strategică a regiunii Mării Negre în ecuația de securitate și stabilitate a zonei euro-atlantice. În proximitatea sudică, pe fondul instabilității din regiunea orientului Mijlociu și Nordului Africii, asistăm la amplificarea fără precedent a fenomenului migraționist necontrolat, dublat de amenințarea teroristă și proiectarea riscurilor de securitate asociate ISIL-Daesh în Europa”, a mai spus premierul.

Potrivit acestuia, proiectul transpune în practică viziunea propusă prin Strategia Națională de Apărare a Țării iar țara noastră „demonstrează încă odată că este un actor predictibil și un aliat de încredere”.

Sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu a fost inaugurat joi în prezenta premierului Dacian Cioloș și a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care se află cu acest prilej în România, precum și a adjunctului Secretarului apărării al SUA, Robert Work.

Comentarii

raspunsuri