Stoltenberg: Sistemul antirachetă de la Deveselu nu e îndreptat împotriva Rusiei

eoficial.ro | Politic | 12 mai 2016, ora 11:21
stoltenberg

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi că amenințările Rusiei cu privire la scutul antirachetă sunt iresponsabile și nejustificate, subliniind că sistemul nu este îndreptat împotriva acestei țări.

„Acest sistem nu se referă la Rusia, nu este îndreptat împotriva Rusiei, iar atât condițiile fizice, cât și cele geografice fac imposibil ca acest sistem să submineze Rusia. Este tehnic imposibil să doboare rachete balistice intercontinentale rusești. Este un sistem care este îndreptat împotriva unor amenințări care vin din afara zonei euroatlantice, iar noi am fost foarte transparenți față de ruși în ceea ce privește planurile noastre în cazul acestui sistem. Nu văd niciun motiv pentru care el să intensifice tensiunile, iar amenințările din partea Rusiei sunt nejustificate și iresponsabile. Rușii știu că este un sistem care nu este îndreptat împotriva Rusiei”, a spus Jens Stoltenberg, după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.

Comentarii

raspunsuri