Dragnea: I-am rugat pe candidaţii de la Bucureşti să nu se lase provocaţi în această campanie electorală

eoficial.ro | Politic | 16 mai 2016, ora 13:01
dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că le-a solicitat candidaţilor partidului la alegerile locale din Bucureşti să nu se lase provocaţi în campania electorală, subliniind că aceştia au „programe serioase”.

„Am vrut să văd care e stadiul campaniei, atât pe sectoare, cât şi la nivel de Primăria Capitalei, acum când mai sunt trei săptămâni până la alegeri. I-am rugat, le-am solicitat să nu se lase provocaţi în această campanie electorală şi să aibă ca obiectiv principal discuţia directă cu oamenii, pentru că avantajul este de partea lor. Ei sunt singurii candidaţi care au într-adevăr programe serioase, programe la care au lucrat câteva luni de zile, împreună cu specialişti în administraţie publică, în urbanism şi în finanţe”, a afirmat Dragnea, la finalul Biroului Permanent al PSD Bucureşti, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, este important ca obiectivele din programele candidaţilor PSD să ajungă la bucureşteni, „pentru că ceilalţi nu au ce să prezinte”.

„Ceilalţi nu au ce să prezinte bucureştenilor, nu au decât să atace sau să-i provoace în discuţii politicianiste şi în discuţii care nu au legătură cu dezvoltarea oraşului. (…) O să fie o comunicare mult mai eficientă între echipele de campanie din toate sectoarele şi o coordonare şi lucrurile merg înainte. Din punctul meu de vedere, acţiunea noastră de campanie funcţionează bine”, a spus Dragnea.

Întrebat dacă Gabriela Firea, candidatul PSD+UNPR la Primăria Capitalei, va participa la dezbateri, Dragnea a arătat că aceasta nu a fugit niciodată de confruntări.

„Va fi decizia dumneaei, dacă va avea cu cine să dezbată va merge cu toată deschiderea, dacă va fi sigură, că va fi o discuţie serioasă despre Bucureşti, despre proiectele Bucureştiului. Gabi Firea e deschisă şi o ştiţi foarte bine nu a fugit niciodată de confruntări. Numai să nu fie pierdere de timp”, a adăugat preşedintele PSD.

Comentarii

raspunsuri