Dragnea: Noi stăm pe picioarele noastre, cu ochii țintiți către oameni

eoficial.ro | Politic | 23 mai 2016, ora 14:23
Liviu Dragnea

Alianța PSD+UNPR are o campanie liniștită, „cu ochii țintiți către oameni”, a afirmat luni președintele PSD, Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

„Noi stăm pe picioarele noastre, cu ochii țintiți către oameni și uitându-ne direct în ochii oamenilor, că nu avem ce să ascundem. Ce visează Blaga noaptea și vorbește a doua zi dimineața nu prea ne interesează, pentru că noi vrem să vorbim doar cu oamenii, cu cei de la PNL nu avem ce să vorbim, pentru că, în primul rând, nu vorbesc ei între ei și, dacă faci greșeala să te iei după ce spune Blaga și fără să aștepți să vezi ce spune și celălalt semi-președinte al PNL înseamnă că te ‘îmbeți de cap’, cum spune un prieten de-al meu. Asta nu e aroganță. Avem campania noastră liniștită, așezată, prezentăm oamenilor ce vrem să facem. Ei au o singură preocupare: ce face PSD și să nu fie PSD. În rest, cu dl ‘Perdoiu’…”, a declarat Dragnea, la sediul Alianței PSD+UNPR sector 5, întrebat cum comentează afirmațiile copreședintelui PNL Vasile Blaga, conform cărora liberalii stau mai bine decât în sondajele PSD.

Candidatul Alianței PSD+UNPR la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a dezmințit acele „informații” apărute pe surse conform cărora conducerea PSD nu l-ar susține în totalitate pe candidatul la Primăria sectorului 5, Daniel Florea, și că „exista anumite înțelegeri subterane cu fostul primar al sectorului 5”.

„Vreau să contrazic cu fermitate aceste informații pe surse și să spun cu toată convingerea că avem un singur candidat pentru sectorul 5, avem echipă puternică și am văzut că este foarte bine primit în toate cartierele, este apreciat. Îl voi sprijini pe dl Daniel Florea în totalitate în calitate de primar general al Capitalei. (…) Până în acest moment sunt singurul candidat la Primăria Generală care a prezentat un program care pornește de la situația actuală a Capitalei și propune soluții punctuale pentru toate domeniile”, a spus Firea.

Copreședintele PNL Vasile Blaga a declarat că PNL va câștiga alegerile locale din iunie pentru că are candidați foarte buni în toată țara.

„Sunt două condiții, cred eu, pentru a-ți atinge obiectivele în alegerile locale: pe de-o parte, să ai candidați foarte buni, iar, pe de altă parte, cei pe care îi ai în funcție să fi demonstrat că și-au făcut datoria. Și aici realitatea este în favoarea PNL. (…) Au fost în acești 26 de ani zone din țară pe care PSD le considera, și era și demonstrat la vot, ca bazine de vot necondiționate pentru ei, mă refer la Moldova, la Oltenia. Lucrurile nu mai stau așa, pentru că PSD nu a făcut nimic pentru oamenii respectivi. Ori eu pot să spun că vom câștiga cel puțin jumătate din capitalele județelor din Moldova. Iată un pronostic pe care totuși îl dau. Nici în Oltenia lucrurile nu mai sunt așa cum crede PSD, în favoarea lui”, a spus Vasile Blaga, citează Agerpres.

Comentarii

raspunsuri