Iohannis a semnat decretele de reînvestire a procurorilor șefi adjuncți ai DNA

eoficial.ro | Politic | 23 mai 2016, ora 12:32
iohannis

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele privind reînvestirea lui Marius Constantin Iacob și Călin Nistor în funcțiile de procurori șefi adjuncți la Direcția Națională Anticorupție, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Marius Iacob este reînvestit în funcție, pe o perioadă de trei ani, la data de 23 iulie, iar Călin Nistor, pe o perioadă de trei ani, la data de 24 mai.

Pe 16 mai, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil propunerea ministrului Justiției, Raluca Prună, de reînvestire a lui Marius Iacob și Călin Nistor în funcțiile de procurori șefi adjuncți ai DNA.

Comentarii

raspunsuri