Iohannis: Recentele declarații din partea Rusiei, incorecte. Nu pot să ne intimideze

eoficial.ro | Politic | 31 mai 2016, ora 11:44
iohannis

Președintele Klaus Iohannis afirmă că recentele declarații din partea Rusiei sunt incorecte, subliniind că sistemul antirachetă de la Deveselu nu are nicio legătură cu această țară.

„Recentele declarații din partea Federației Ruse legate de sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice sunt incorecte pe fond, pentru că sistemul nu are absolut nicio legătură cu Rusia. Ele nu pot să ne intimideze. Dimpotrivă, aceste amenințări fără bază reală reconfirmă faptul că abordarea noastră, de întărire a securității NATO ca reacție legitimă la atitudinea Rusiei în regiunea Mării Negre, este cea corectă”, a declarat Iohannis, marți, la deschiderea Programului „Securitate în Regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil”, potrivit Agerpres.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat vineri România și Polonia că s-ar putea afla în raza de acțiune a rachetelor ruse, deoarece găzduiesc elemente ale scutului antirachetă american, pe care Moscova îl consideră o amenințare.

Comentarii

raspunsuri