Zgonea: Dacă a lupta pentru respectarea legii înseamnă a te ține de scaun, atunci să mă judecați conform propriilor valori

eoficial.ro | Politic | 8 iunie 2016, ora 13:14
zgonea

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a spune că are conștiința împăcată pentru faptul că, atât timp cât a ocupat diverse funcții publice, a respectat atât partidul care l-a propus, cât și regulamentele și legile.

„Paradoxal sau nu, atunci când Victor Ponta m-a propus pentru a fi președinte al Camerei Deputaților am fost considerat potrivit pentru această funcție. La fel am fost apreciat și atunci când am fost ales prin vot președinte executiv al partidului. Brusc, după ce am ‘îndrăznit’ să am o părere contrară de cea a conducerii, opinia s-a schimbat și care mai de care dintre foștii camarazi s-au înghesuit să se dezică de toată munca depusă împreună în toți acești ani. Nu pot să nu mă întreb oare cum se propun, mai nou, oamenii pe funcții în PSD: pe baza meritocrației sau mai degrabă având ca singur atu obediența?”, a scris Zgonea, miercuri, pe Facebook.

El a subliniat că luptă pentru respectarea legii și că dreptul la opinie a fost câștigat de români din 1989.

„Eu cred că dreptul la opinie ni l-am câștigat cu toții în 1989 și am conștiința împăcată că atâta timp cât am ocupat diverse funcții publice mi-am respectat atât partidul care m-a propus, cât și regulamentele și legile care ne guvernează activitatea. Dacă a lupta pentru respectarea legii înseamnă a te ține de un scaun, atunci vă rog să îmi judecați faptele conform propriilor dvs valori. Să ataci este foarte simplu, dar să construiești este foarte greu”, a precizat Zgonea.

Comentarii

raspunsuri