Președintele Klaus Iohannis va efectua o vizită oficială în Bulgaria

eoficial.ro | Politic | 14 iunie 2016, ora 13:27
iohannis

Președintele Klaus Iohannis va efectua o vizită oficială în Bulgaria, în 15 și 16 iunie, a anunțat marți biroul de presă al președintelui bulgar Rosen Plevneliev, relatează BTA, potrivit Agerpres.

Pe agenda discuțiilor celor doi șefi de stat se numără dezvoltarea schimburilor comerciale și cooperarea economică, parteneriatul dintre cele două țări în cadrul UE și NATO, cooperarea în Europa de Sud-Est, situația securității în regiune și criza refugiaților.

Pe 15 iunie, cei doi președinți vor avea o întrevedere, iar delegațiile oficiale se vor reuni pentru discuții. În cursul aceleiași zile, Plevneliev și Iohannis vor deschide forumul de afaceri bulgaro-român.

În cursul vizitei, Klaus Iohannis are programate de asemenea întrevederi cu președintele parlamentului bulgar Țețka Țaceva și cu premierul Boiko Borissov.

Comentarii

raspunsuri