Merkel, despre Brexit: UE este suficient de puternică pentru a supraviețui

eoficial.ro | Internațional | 28 iunie 2016, ora 14:08
Angela-Merkel

Uniunea Europeană este “suficient de puternică” pentru a supraviețui plecării Marii Britanii care s-a pronunțat pentru Brexit în urma referendumului de joia trecută, a asigurat cancelarul german Angela Merkel marți în fața deputaților germani, relatează AFP, conform Agerpres.

“UE este suficient de puternică pentru a depăși plecarea Regatului Unit, este suficient de puternică pentru a continua să avanseze chiar și cu 27 de membri’” a afirmat Merkel, înaintea unui summit crucial la Bruxelles, unde Consiliul European se reunește pentru prima oară după Brexit. În partea a doua a discuțiilor participă și premierul britanic David Cameron.

În același timp, cancelarul german Angela Merkel a avertizat Regatul Unit că după Brexit nu poate să-și păstreze privilegiile pe care le avea în cadrul UE, în timp ce renunță la toate obligațiile sale. ‘Ne vom asigura ca negocierile să nu se deruleze după principiul ‘abordării selective”, a spus Merkel, adăugând că ‘cel care părăsește familia nu poate să se aștepte să-și păstreze privilegiile în timp ce toate obligațiile dispar’.

Parlamentul german s-a reunit marți de urgență în legătură cu decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană.

Comentarii

raspunsuri