Parlamentarii au atacat la CCR proiectul de lege privind dezincriminarea conflictului de interese

eoficial.ro | Politic | 29 iunie 2016, ora 12:40
Curtea Constitutionala

Un număr de 99 de parlamentari au sesizat la CCR proiectul de lege care duce la dezincriminarea conflictului de interese în cazul senatorilor și deputaților care și-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013.

Curtea Constituțională va lua în discuție sesizarea pe data de 6 iulie.

Potrivit site-ului Camerei Deputaților, aceștia au trimis, pe 23 iunie, președintelui interimar al Camerei Deputaților, Florin Iordache, sesizarea cu privire la neconstituționalitatea Legii pentru interpretarea art. 38 alin.(11) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor.

Potrivit expunerii de motive a inițiatorilor, această lege are rolul de a lămuri „confuziile privind data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 38 alin.(11) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, respectiv data de la care produc efecte juridice.

Inițiatorii sesizării consideră neconstituționale prevederile acestei legi, deoarece adoptarea acestei legi de interpretare ar putea conduce la un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție, care „asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale”, potrivit art. 18 alin.(2) din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară.

Deputații arată că acest proiect de lege are efecte retroactive încălcând principiul neretroactivității legii consacrat de prevederile art. 15 alin.(2) din Constituția României.

De asemenea, în expunerea de motive se arată că proiectul „asigură o clauză de impunitate retroactivă fiind o ‘subtilă dezincriminare retroactivă, o veritabilă amnistie’ pentru parlamentarii care au angajat rude înainte de data la care a intrat în vigoare această interdicție (…) aceștia nemaiputând fi trași la răspundere juridică penală și civilă”.

„Trebuie menționat că infracțiunea de ‘conflict de interese’ prevăzută de art. 301 Cod Penal nu este aplicabilă unor fapte în care există o vinovăție, o încălcare a legii, ci se adresează acele ‘zone gri’ în care se incriminează posibilitatea ca funcționarul public să acționeze fiindu-i afectată imparțialitatea de un interes personal”, se mai arată în motivele deputaților.

Sesizarea este semnată de liderul grupului parlamentar al PSD, Florin-Costin Pâslaru.

Parlamentul a adoptat recent o propunere legislativă prin care senatorii și deputații care și-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013 să nu poată fi urmăriți de Agenția Națională de Integritate.

Propunerea legislativă precizează că dispozițiile din Statutul deputaților și senatorilor potrivit cărora parlamentarii nu-și pot angaja rudele la birourile parlamentare nu se vor aplica retroactiv și nu vor produce efecte juridice pentru faptele săvârșite înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziții, adică înainte de 21 august 2013.

Comentarii

raspunsuri