Tăriceanu: Asumarea unui obiectiv de țară ambițios - România post-Brexit, a șaptea putere economică a Europei

eoficial.ro | Politic | 29 iunie 2016, ora 12:38
calin popescu tariceanu

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, afirmă că România post-Brexit este într-o poziție în care nu mai poate amâna asumarea unui obiectiv de țară ambițios, acela ca, fiind a șaptea putere din punct de vedere demografic și teritorial a Europei, să devină și a șaptea putere economică.

„România post-Brexit este într-o poziție în care nu mai poate amâna asumarea unui obiectiv de țară ambițios. Trebuie să ne asumăm ca obiectiv transformarea atuurilor demografice și teritoriale în atuuri economice: a șaptea putere din punct de vedere demografic și teritorial a Europei, a șaptea putere economică. În caz contrar, într-o Europă cu două viteze vom fi abonați la statutul de piață de desfacere și furnizor de mână de lucru ieftină”, scrie Tăriceanu pe Facebook.

El a subliniat că, în calitate de președinte al Senatului și copreședinte al ALDE, va susține asumarea acestui obiectiv ca România să fie a șaptea putere economică.

„După negocierile din zilele acestea de la Bruxelles, trebuie să tragem linia și să discutăm cu obiectivitate și seriozitate cu privire la proiectul de țară. România are nevoie de un proiect concret, cu obiective clare și pași clari. Ca președinte al Senatului și copreședinte ALDE voi susține în săptămânile și lunile care vor urma asumarea acestui obiectiv concret: România a șaptea putere economică a Europei”, a arătat Tăriceanu.

El a atras atenția, în legătură cu discuțiile de la Bruxelles pe tema Brexit, că România trebuie să înțeleagă că Europa nu-i datorează nimic și trebuie să învețe să-și apere interesele, în caz contrar, alții vor face jocurile.

Dincolo de negocierile și discuțiile de la Bruxelles, consideră șeful Senatului, un obiectiv este prioritar: creșterea forței economice a României.

„România este în acest moment a șaptea țară europeană în raport cu populația și teritoriul; dar în mod constant avem cea mai mică influență în luarea deciziilor. Cauza principală este de natură economică: România este pe ultimele locuri în Uniunea Europeana din punct de vedere economic și asta se reflectă în influența noastră în Europa”, a adăugat Tăriceanu.

Comentarii

raspunsuri