Raluca Turcan: PNL susține măsurile din Educație luate de Guvernul Cioloș

eoficial.ro | Politic | 22 august 2016, ora 09:59
Raluca Turcan

Partidul Național Liberal (PNL) susține demersurile Guvernului Cioloș, cu speranța ca până la începutul anului școlar să fie rezolvate și problemele privind decontarea integrală a navetei școlare, achiziționarea manualelor pentru elevii de clasa a IV-a și obținerea avizelor de funcționare a școlilor, a declarat luni, vicepreședinta PNL, deputata Raluca Turcan.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES, „ultimele luni de guvernare au fost unele favorabile pentru învățământul românesc”, PNL reușind „să impună o serie de priorități Guvernului Cioloș, iar rezultatele încep să apără.”

Raluca Turcan laudă faptul că „Guvernul a colaborat cu parlamentarii PNL la îmbunătățirea legislației privind acordarea burselor și facilităților fiscale antreprenorilor care sprijină orice formă de educație sau cercetare, iar inițiativa PNL privind Bursa Investitorului a mai făcut un pas în față”. De asemenea, vicepreședinta PNL afirmă că, „este primul an în care elevii de clasele a XI-a și a XII-a vor primi manuale gratuite”, potrivit Agerpres.

Proiectul PNL „Masă la Școală” este, conform deputatei, tot mai aproape de a fi implementat din anul școlar 2017-2018. „Din această toamnă, Guvernul Cioloș va implementa un proiect pilot în 22 de școli în care elevii vor primi o masă caldă sau un pachet cu alimente diversificate”, a mai spus Raluca Turcan.

Comentarii

raspunsuri