Birchall, în Polonia, la Forumul economic: UE poate fi salvată și continuată numai prin unitate, solidaritate și încredere

eoficial.ro | Politic | 9 septembrie 2016, ora 10:11
Ana Birchall

Președintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaților, Ana Birchall, a participat, de marți până joi, în Polonia, la lucrările Forumului Economic, unde a susținut că Uniunea Europeană poate fi salvată și continuată numai prin unitate, solidaritate și încredere, potrivit Agerpres.

„Valorile democratice, unitatea, solidaritatea și prosperitatea ar trebui să rămână în centrul edificiului european, indiferent de soluțiile care pot fi identificate în viitor. Obiectivul nostru principal trebuie să fie aplicarea și protejarea tratatelor și mecanismelor existente. Înainte de a trece la orice scenariu, trebuie să putem elimina decalajele actuale și să depășim provocările și amenințările cu care ne confruntăm la nivel european în această perioadă, realizând că Uniunea Europeană poate fi salvată și continuată numai prin unitate, solidaritate și încredere”, a declarat Ana Birchall la lucrările celei de-a XXVI ediții a Forumului Economic, desfășurat în Krynica-Zdroj, potrivit unui comunicat remis, vineri, AGERPRES.

Ea a reiterat, cu ocazia conferinței „Europa Carpaților”, organizată în marja Forumului Economic, că regiunea noastră reprezintă un mediu cu un potențial important de creștere și dezvoltare și cooperare.

„Referitor la amenințările de securitate din sfera războiului hibrid, prezente cu precădere în această regiune, am reiterat necesitatea ca Uniunea Europeană, NATO, precum și statele partenere din această regiune să investească în capacitatea de adaptare și răspuns în special dacă ne raportăm la domeniul securității cibernetice”, a susținut Ana Birchall.

Totodată, Birchall a subliniat, în cadrul Forumului economic al tinerilor lideri, că „viitorul Europei va fi mult mai bun dacă se va asculta vocea tinerilor, încurajându-i și sprijinindu-i să se implice în procesul de decizie”.

Ana Birchall a avut și o serie de întrevederi bilaterale cu înalți demnitari din state membre ale Uniunii Europene, în care au fost abordate subiecte legate de relațiile bilaterale, inclusiv la nivel parlamentar, precum și teme de actualitate la nivelul UE și al Europei, menționează sursa citată.

De asemenea, un subiect discutat este propunerea Comisiei Europene de modificare a Directivei 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, față de care atât România, cât și alte state membre UE din regiune au avut poziții similare, precum și propunerea Comisiei Europene COM 270 privind impunerea unei sancțiuni financiară în cuantum de 250.000 euro pentru fiecare refugiat neadmis.

„Vom analiza în perioada imediat următoare, la nivelul Comisiei pentru afaceri europene, această nouă propunere a CE, propunere cu care eu, personal, nu pot fi de acord, pentru că nu rezolvă deloc problema, ci, din contră, pune gaz pe foc într-o perioadă în care însăși viabilitatea și construcția UE este pusă la îndoială”, a declarat președintele Comisiei pentru afaceri europene, menționează sursa citată.

Comentarii

raspunsuri