Băsescu: Iohannis ar putea introduce la referendum și întrebarea referitoare la reducerea numărului de parlamentari

eoficial.ro | Politic | 15 februarie 2017, ora 13:55
basescu cotroceni

Președintele Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu, este de părere că șeful statului ar putea introduce la referendumul privind lupta anticorupție și o întrebare referitoare la reducerea numărului de parlamentari.
„Azi, președintele Iohannis ar putea introduce la referendumul pe care îl va declanșa și întrebarea: „Sunteți de acord ca Parlamentul României să fie format din 100 senatori și 200 deputați?”. Această întrebare, dacă referendumul va fi validat, face imposibilă nerespectarea rezultatului referendumului pentru că nu mai este necesară modificarea Constituției, ci doar a Legii electorale. În plus, întrebarea are avantajul că va fi un catalizator pentru prezența la vot a românilor și nici nu repetă întrebarea din 2009″, a scris Băsescu, miercuri, pe Facebook.
El amintește că, atunci când a fost președintele României, a declanșat un asemenea referendum, al cărui rezultat, deși validat de Curtea Constituțională, nu a fost niciodată pus în aplicare.
„Oare va juca domnul președinte Iohannis? În 2009, eu am declanșat un referendum pentru ca Parlamentul să devină unicameral și să aibă 300 parlamentari. Un parlament unicameral implica și modificarea Constituției, nu numai a Legii electorale. Deși a fost validat de Curtea Constituțională, referendumul nu a fost pus în aplicare de Parlament, încălcându-se grav art. 2 alin.1 din Constituția României care spune clar, citez: „Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, consultare prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum””, explică Băsescu.
Plenul Parlamentului a avizat favorabil luni solicitarea președintelui Klaus Iohannis privind inițierea unui referendum național cu privire la continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice.

Comentarii

raspunsuri