Dragnea: Ca președinte al PSD, decontez politic orice critică adusă Guvernului

eoficial.ro | Politic | 15 februarie 2017, ora 14:58
Liviu Dragnea

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că, în această calitate, decontează politic orice critică adusă Guvernului, referindu-se la poziția sa din cel mai recent sondaj de opinie.

Întrebat despre sondajul care îl clasează pe locul 5 în topul încrederii, față de primarul general al Capitalei, care este pe locul 1, Dragnea a spus că această situație este determinată de „discuțiile ‘foarte pașnice’ despre ordonanță”.

„Ca președinte al partidului, decontez politic orice critică adusă Guvernului, este firesc să se întâmple asta. Oriunde în lume se întâmplă asta. Niciodată n-o să mă vedeți că, dacă cumva Guvernul va face o greșeală, ceea ce nu a fost cazul acum, să mă delimitez de Guvern. Eu am investit încredere în acest Guvern, partidul a investit încredere și vom fi solidari”, a spus Dragnea, la Radio România Actualități.

Întrebat dacă are în vedere perspectiva de a fi premier, liderul PSD a spus: „Perspectiva mea nu este asta. Perspectiva mea și a partidului este ca programul de guvernare să fie pus în practică, este cel mai important pentru români. Instrumentul cu care se pune în practică acest program este Guvernul. Dacă acest Guvern va respecta toate prevederile din programul de guvernare, România are de câștigat”.

Pe de altă parte, el a reafirmat necesitatea unei dezbateri pe tema întregii legislații din domeniul judiciar și domeniul justiției.

„Trebuie făcută o dezbatere integrată. Nu cred că este eficient să se ia lege cu lege din acest domeniu și să se dezbată separat. Și aici trebuie implicate toate părțile. Trebuie o dezbatere serioasă. Nu cred că trebuie să dureze foarte multe luni, dar trebuie o dezbatere care să cuprindă toată legislația din domeniu”, a spus președintele Camerei Deputaților.

El a arătat că va fi lansată, în perioada următoare, și o dezbatere pe tema defrișării pădurilor.

Comentarii

raspunsuri