Administrația publică trebuie să iasă din paralizie; cei care nu fură să poată munci liniștiți

eoficial.ro | Politic | 20 februarie 2017, ora 11:52
Liviu Dragnea, PSD

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că adminstrația publică din România trebuie să iasă din „starea de paralizie”, precizând că este „inadmisibil” ca un primar să știe că nu încalcă nicio lege, dar să nu poată sta liniștit pentru că nu știe ce are și ce nu are voie să facă.

„Se tot vorbește (…) de ani de zile despre primari, oameni politici, miniștri care ocupă diverse funcții și care, vezi Doamne, fac și dreg. Cel mai important lucru este să fie o legislație clară. Fiecare dintre dumneavoastră vrea să știe un lucru simplu: ce am voie să fac și ce nu am voie să fac? Pentru că e inadmisibil ca un primar sau un ministru sau cineva care conduce o instituție publică să știe că nu încalcă nicio lege și cu toate astea să nu poată să stea liniștit. Nu mai e nicăieri, în nicio țară, acest lucru. Legislația este clară, dacă este clară și e încălcată, cel care a încălcat legislația plătește. Vreau să știu și eu ce am voie să fac, ce n-am voie să fac, nu să mă trezesc la un moment dat că cineva îmi spune că n-ai încălcat nicio lege, dar ai greșit”, a afirmat Dragnea, la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România.

În opinia sa, o astfel de situație nu ajută și nu dezvoltă România și statul de drept.

„Statul de drept e ajutat dacă balanța dreptății este perfect echilibrată între dorința de a face dreptate, dar și între dorința de a asigura drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor”, a mai spus Liviu Dragnea.

El s-a pronunțat în favoarea clarificării legislației, astfel încât celor care fură să le fie frică, iar celor care nu o fac și care nu sunt corupți să li se ofere posibilitatea „să trăiască și să muncească liniștiți”.

„Acolo trebuie să ajungem în această țară. Nici cu vinovății inventate, nici cu vinovății presupuse — trebuie să fie foarte clar”, a adăugat Dragnea.

De asemenea, președintele Camerei Deputaților a pledat pentru stabilirea unei distincții clare între legalitate și oportunitate. El a susținut că acest lucru va fi realizat în Parlament, „indiferent de presiuni”.

„Oportunitatea este a celui care a fost ales sau care a fost numit în mod legitim într-un proces democratic. Oportunitatea ți-o dă legitimitatea unui vot, obligațiile asumate într-o campanie electorală și libertatea de a lua decizii împreună cu Consiliul local pentru a dezvolta comunitatea așa cum crede acel Consiliul local ales de oameni. Prea multe instituții își dau cu părerea despre oportunitate: de ce ai făcut drumul ăla și nu l-ai făcut pe ăla? Trebuie să înțeleagă toată lumea că administrația publică din România trebuie să iasă din această stare de paralizie. Funcționari cărora le e frică să mai semneze, primari care nu știu dacă ceea ce fac azi nu e reinterpretat peste un an sau peste zece ani de zile, oameni de afaceri cărora le e frică să mai discute cu vreun primar sau cu vreun oficial din România. Mă refer la oameni de afaceri români, că ceilalți nu au probleme”, a arătat Liviu Dragnea.

Comentarii

raspunsuri