Ambasadorul Osman Koray Ertaș: Terorismul - una din cele mai mari amenințări asupra umanității

eoficial.ro | Politic | 18 martie 2017, ora 17:37

Terorismul este „una dintre cele mai mari amenințări asupra umanității”, dar națiunea turcă va fi victorioasă asupra grupurilor ce atacă unitatea, progresul și valorile moderne ale acestei țări, a declarat, sâmbătă, ambasadorul Turciei la București, Osman Koray Ertaș.

Acesta a ținut un discurs cu ocazia marcării a 102 ani de la Bătălia de la Gallipoli și de Ziua Comemorării Martirilor, la Cimitirul Eroilor Turci din București.

El a vorbit atât despre însemnătatea istorică a zilei, cât și despre provocările prezentului.

„Victoria de la Gallipoli a schimbat cursul istoriei nu doar pentru Turcia, ci și pentru întreaga Europă. În timp ce comemorăm victoria din timpul Primului Război Mondial, trebuie să ne amintim mereu că războiul înseamnă tragedie pentru noi toți”, a spus diplomatul turc.

Osman Koray Ertaș a vorbit și despre situația de la încheierea Primului Război Mondial.

„Deși au fost momente când am luptat unii împotriva altora, am creat o formidabilă prietenie, la ieșirea din război, datorită liderilor vizionari ai vremurilor, printre ei remarcându-se Mustafa Kemal Atatürk”, a adăugat el.

Ambasadorul Turciei la București a subliniat și relația bună între Turcia și România.

„Istoria, ca și viața oricăruia din noi, nu poate fi o poveste nesfârșită de succes sau lipsa succesului. Este marcată de diverse nuanțe. Lunga istorie a relațiilor bilaterale cu România nu ne-a transformat în dușmani, ci în prieteni, aliați și parteneri strategici”, a afirmat Osman Koray Ertaș.

El a subliniat că în cimitirul din București, unde s-a desfășurat ceremonia militară, „se odihnesc 935 de suflete de etnii și religii diferite, care au fost victime ale Primului Război Mondial”.

„Suntem recunoscători prietenilor noștri români care îi găzduiesc pe străbunii noștri, în locurile lor de odihnă eternă”, a subliniat diplomatul.

Totodată, Osman Koray Ertaș a vorbit despre provocările prezentului. „În Turcia, pe 18 martie, comemorăm toți martirii noștri care și-au pierdut viețile la datorie. Este o situație nefericită că numărul atacurilor teroriste împotriva națiunii noastre crește. Dincolo de originile sau manifestările sale, terorismul este una din cele mai mari amenințări asupra umanității”, a detaliat el.

De asemenea, diplomatul a făcut referire la tentativa de lovitură de stat din Turcia, din 2016.

„Anul trecut, am fost martorii unei sângeroase încercări de lovitură de stat, în Turcia, care a luat viețile unor civili nevinovați. Îi onorez cu respect pe martirii noștri, care și-au pierdut viețile, apărând democrația, în timpul acestei tentative atroce. Națiunea noastră va fi victorioasă asupra grupurilor ce atacă unitatea, progresul și valorile noastre moderne. Mulțumesc prietenilor noștri români care au arătat solidaritate poporului turc în timpul acestei perioade dificile”, a spus el.

Ceremonia a cuprins depuneri de coroane, un moment de reculegere și rugăciune. La eveniment au participat Principele Radu, membri ai corpului diplomatic acreditat la București, printre care ambasadorul Rusiei, Valeri Kuzmin, lideri religioși și membri ai comunității turce.

Comentarii

raspunsuri