Timiș: Liviu Dragnea va susține în Parlament ca administrația locală să aibă o abordare separată la legea salarizării unitare

eoficial.ro | Politic | 18 martie 2017, ora 17:32
liviu dragnea

Potrivit sursei Agerpres, Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă, la Timișoara, că va susține în Parlament ca administrația locală să aibă o abordare separată la legea salarizării unitare.

”Din punctul nostru de vedere, mai ales în ultima perioadă, când mulți aleși locali se plâng că au crescut foarte mult salariile funcționarilor — după o interpretare, corectă, după alții, greșită, a unei decizii a Curții Constituționale — punctul meu de vedere, pe care-l voi susține în Parlament, este că la legea salarizării unitare administrația locală trebuie să aibă o abordare separată, o anexă separată, în așa fel încât să le prevedem un nivel minim de salarizare, dar la maxim să hotărască fiecare”, a afirmat Liviu Dragnea, într-o conferință de presă.

În opinia sa, pe principiul autonomiei, pe care și el îl susține, fiecare autoritate locală ar urma ”să hotărască câți angajați păstrează, cât le dă salarii, dacă vor să dea toți banii pe salarii și să facă mai puține investiții, trebuie să fie o decizie a lor”.

Liviu Dragnea a afirmat în conferința de presă că la întâlnirea cu primarii din județul Timiș s-a discutat și despre legea prevenției, care trebuie să cuprindă și un capitol pentru autoritățile locale.

Comentarii

raspunsuri