Atac la Londra: Totul indică un atac islamist (expert în securitate)

eoficial.ro | Internațional | 23 martie 2017, ora 12:27

Expertul în terorism Peter Neumann crede că incidentul de miercuri de la Londra soldat cu cinci morți ar putea fi un atac islamist, relatează DPA, care l-a intervievat pe expert la universitatea King’s College din capitala britanică.

Potrivit lui Neumann, totul indică un atac islamist, motivat de idealuri jihadiste: în primul rând, explică el, poliția britanică a evocat un atac, în al doilea rând, serviciile de securitate avertizau de mai mult timp în legătură cu atacuri jihadiste de acest gen, iar în al treilea rând se încadrează perfect în tiparul atacurilor care au avut loc de la Nisa până la Berlin. Este exact genul de atac pe care îl promovează și la care vrea să instige Statul Islamic, subliniază expertul, ale cărui cercetări de la King’s College se concentrează pe radicalizarea potențialilor atacatori.

Nu se va putea ști însă cu siguranță că în spatele atacului s-a aflat Statul Islamic decât dacă va apărea o declarație a agenției sale de presă sau un mesaj video, notează el.

În ce privește momentul în care a fost comis acest atac, Neumann consideră că este „cu siguranță posibil” ca acesta să fi fost programat să coincidă cu împlinirea unui an de la atentatele din Bruxelles, care însă, subliniază expertul, ar fi putut reprezenta doar ocazia, nu și motivul atacului. „Presupun că, dacă nu ar fi fost comemorarea (atentatelor de la Bruxelles), atacatorul ar fi acționat în altă zi”, a menționat Neumann.

Expertul în terorism a mai remarcat, întrebat cum explică faptul că Marea Britanie nu a fost vizată de un act terorist de proporții în ultimii ani, că Regatul Unit a fost mai puțin afectat de mobilizarea de susținători ai Statului Islamic constatată în Franța sau Belgia în ultimii patru-cinci ani, dar totodată autoritățile britanice responsabile cu securitatea au fost întărite după atentatele din 2005 de la Londra, fiind, în momentul de față, cele mai eficace din Europa și reușind să oprească în medie un atentat de amploare pe an.

Totuși, acest gen de incident precum cel de miercuri este greu de prevenit, a conchis Neumann.

Comentarii

raspunsuri